NATIVIDAD DEL SEÑOR
.
MENSAJE DE NAVIDAD DE SU EMINENCIA
MONSEÑOR JOSÉ (POP)
.
Arzobispo Metropolitano
de la Iglesia Ortodoxa Rumana
.
Metrópolis de Europa occidental y meridional
.
En lengua rumana y francesa

CARTA PASTORAL NAVIDAD 2007 (Rumano)

SMERENIA SI MILOSTENIA LUI HRISTOS

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI 2007
.
către tot clerul, cinul monahal şi poporul dreptslăvitor din întreaga Mitropolie
.
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos,
.
În aceste zile de sărbătoare pentru toată creştinătatea, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în ieslea din Betleemul Iudeii ne prilejuieşte din nou să luăm aminte şi să încercăm şi noi să trăim smerenia şi milostenia jertfelnică pe care Fiul lui Dumnezeu le-a trăit faţă de noi şi de omenirea întreagă pentru care S-a întrupat, să o mântuiască. Starea de smerenie pe care Hristos – Fiul lui Dumnezeu – va primi să o trăiască printre noi, cu noi şi pentru noi, este văzută şi anunţată de proorocii Vechiului Testament. Zice proorocul Isaia : “Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru şi cui s-a descoperit braţul Domnului? Noi ca pe un copil L-am vestit înainte-I… El era un Om în suferinţă şi obişnuit să rabde slăbiciune; …defăimat a fost, iar nu’mbrăcat în cinste. El păcatele noastre le poartă… ” (Is. 53, 1-4) Isaia este unul dintre proorocii Vechiului Testament care atenţionează prin profeţiile lui că Cel Preaînalt va trimite pe Fiul Său ca un rob, ca un servitor, ca cel mai mic printre fiii oamenilor, tocmai pentru a dezlega pe fiii oamenilor, pe omul care zace în suferinţă şi moarte, în întuneric şi frică, în nesimţire şi uitare, – dar pe care Dumnezeu îl iubeşte şi vine să-l caute pentru a-l chema acolo unde este El : în bucuria veşnică, în lumina veşnică care izvorăşte din însăşi Fiinţa Lui, în dragostea veşnică dătătoare de lumină a Tatălui împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh, a Preasfintei Treimi – Dumnezeul nostru. Chemarea pe care Hristos ne-o face neîncetat este o chemare prin această smerenie nesfârşită pe care o are pentru a se face auzit şi văzut de noi. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt 11, 29) “Şi cu adevărat dacă nu era smerit, – zice Sf Ioan Gură de Aur – fiind Fiu al Preaînaltului Dumnezeu, ar mai fi ales să-I fie Mamă o fiică neînsemnată din popor? Dacă nu era smerit, El, care este Dătătorul de viaţă al întregii zidiri, ar mai fi primit să se nască într-o iesle sărăcăcioasă?”
.
Nu numai că El se smereşte pe Sine, “chip de rob luând”…, dar nu se poate face văzut şi primit decât dacă avem ochii inimii în starea de smerenie pentru a privi şi căuta acolo unde nu gândim că Dumnezeu ar putea fi : Prunc, într-o iesle, cu animalele alături. Nu L-a putut vedea şi înţelege nici Irod, decât ca pe un rival, de aceea căuta să-L omoare, ucigând atâţia prunci nevinovaţi în locul Lui. Cum S-ar putea face Creatorul-Însuşi rival al creaturii Sale pentru lucrurile cele stricăcioase şi muritoare din această viaţă? Iar cei care-L vor omorâ mai apoi, sau vor să-L omoare încă şi astăzi, tocmai de aceea o vor face: din nou nu-L vor vedea, căci nu sunt în stare să accepte şi să intuiască smerenia Lui. Ce nevoie este de un Dumnezeu atât de smerit? Este prea mult şi prea îndrăzneţ pentru ei ca Dumnezeu să vină şi să fie atât de smerit, de şters, de tainic, de nevăzut, de neluat în seamă, de anonim, de neaşteptat, cu toate că Scripturile tocmai despre acestea vorbeau. Toate la un loc au surprins şi surprind pe oamenii de atunci şi pe cei de acum. Toţi ne imaginăm cum ar trebui să fie, să se manifeste Dumnezeu, dar greu acceptăm să-L primim aşa cum este, cum a venit în Betleem, cum vine şi azi, cum vine în viaţa noastră personală şi-n cea a lumii. Îl acuzăm că ar fi absent din suferinţa noastră, din calea noastră, din calea răului care în aparenţă nu se sfieşte să pună stăpânire pe om şi lume. Uităm – sau nu am ştiut niciodată – să Îl privim, să-L recunoaştem, să-L căutam acolo unde este, să-L identificăm şi cu cei cu care El ne spune că se identifică, să-L vedem cu ochii cu care El ne spune că-L putem vedea, să-L iubim cu dragostea pe care El ne-o arată şi în care şi El se recunoaşte şi ne-o arată, să-L vedem în lumina în care cu adevarat Îl putem vedea, să-L primim cu inima cu care El ne spune că-L putem primi : inima milostivă.
.
“Fiţi milostivi precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este”, “fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” – iată chemarea Mântuitorului lumii, Cel născut în ieslea Betleemului. Milostenia! Să fim milostivi, precum El şi Tatăl Cel din ceruri! Însăşi venirea Lui în trup este semnul cel mai mare şi de netăgăduit al milostivirii Lui pentru noi. Şi ne cere şi nouă să fim asemenea Tatălui, milostivi. Nu altfel! Toată această mare sărbătoare este trăită de noi cu gândul la milostenie, pentru că facem daruri, sau, – copii fiind –, suntem învăţaţi să dăruim. În anii trecuţi vă îndemnam să facem daruri celor săraci, la sfârşitul Postului Craciunului, în care am renunţat la unele lucruri, ca postul nostru să aibă şi acest sens al renunţării pentru a da celor în mai mare nevoie decât suntem noi. Aşa să facem şi anul acesta, fie prin parohie, fie personal, celor pe care-i cunoaştem. “Cel ce miluieste pe sărac, împrumută pe Dumnezeu,” – spun Proverbele Vechiului Testament. (Prov. 19, 17) “Că pentru sărac întinde Hristos dreapta Sa şi primeşte ce dai, – zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Cel ce plouă cere de la tine puţin. Cel ce tună şi fulgeră îţi zice să miluieşti, Cel ce acoperă cerul cu nori ia de la tine haina veche. /… Că săracul întinde mâna, iar Dumnezeu este Cel ce primeşte.” (Din vol. Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, p. 34 şi 72). Cum vom sta înaintea Lui la sfârşitul veacurilor fără să fi fost milostivi faţă de fraţii noştri, oricare ar fi fost nevoile lor, sufleteşti sau trupeşti? Milostenia este cea care singură ne poate face să vedem în adâncul sufletului celuilalt, pentru că ne face să ne identificăm cu el, aşa cum Hristos a făcut-o. “Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut .”(Mt. 25, 40).
.
Postul Crăciunului este şi o perioadă de pregătire pentru noi pentru a ne putea apropia de Sfânta Împărtăşanie, de Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, cu inima curată, primind iertare şi dând iertare tuturor. Dar nu numai aceasta! “Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperăminte preţioase, ci de suflet curat, – zice tot Sfântul Ioan Gură de Aur; dar cel gol, cel flămând are nevoie de multă îngrijire. Să învăţăm, dar, … să cinstim pe Hristos aşa cum El vrea. Aşa şi tu, cinsteşte-L pe Hristos cu cinstea pe care El ţi-a poruncit-o, cheltuind cu săracii avuţia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur.”(Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p 584)


Iubiti fraţi,
Iată două daruri pe care Hristos ni le face născându-Se Prunc în peştera răcoroasă : smerenia şi milostenia. Sunt ale Lui, dar ni le dăruieşte şi nouă. Acestea pot face şi din noi ucenici ai lui Hristos. El a sărăcit prin smerenia şi milostenia Sa, ca noi să ne putem îmbogăţi prin ele. Dar este o bogăţie care nu se poate afla la prima căutare, ne trebuie răbdare şi simplitate pentru ea, fiind comoara veşnică şi nepreţuită care se ascunde în aceste daruri.
.
Prea cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Hristos,
În acest an care a trecut a fost chemat la Domnul vrednicul de pomenire Patriah al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teoctist. Înţelepciunea lui era deopotrivă cu vârsta patriarhală pe care Dumnezeu i-a dăruit-o, şi toţi ne-am bucurat şi ne-am adăpat din înţelepciunea lui. Dumnezeu să-l odihnească în corturile drepţilor!
.
Tot în acest an ne-a dăruit Dumnezeu un alt patriarh, Preafericitul Daniel, cel care a preluat cârma Bisericii noastre, fiind întronizat pe data de 30 septembrie. Ne rugăm cu toţii să aibă parte de un patriarhat cu mult spor şi multe roade.
În Mitropolia noastră am avut parte de asemenea de schimbări. Anul acesta s-au înfiinţat episcopia Italiei şi episcopia Spaniei şi Portugaliei, pentru care ne pregătim să alegem episcopi. Dar în toate aceste demersuri avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră, care sunteţi pietre vii ale Bisericii lui Hristos.
.
În tot ceea ce faceţi, nu uitaţi că “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la Părintele luminilor” şi că de acolo trebuie să cerem şi să primim tot darul.
Să dea Domnul, Care astăzi S-a făcut Prunc, să aveţi parte şi cu prilejul acestor sărbători de multă pace şi linişte sufletească şi un An Nou 2008 cu multe împliniri.



† M i t r o p o l i t u l I o s i f


Paris, Naşterea Domnului 2007

CARTA PASTORAL NAVIDAD 2007 (Francés)

L'HUMILITÉ ET LA MISÉRICORDE DU CHRIST
.
LETTRE PASTORALE POUR LA NATIVITÉ DU SEIGNEUR 2007
.
à tout le clergé, aux moines et au peuple orthodoxe de toute la Métropole
.
Révérends Pères,
Chers fidèles,
.
En ces jours de fête pour toute la chrétienté, la Nativité de notre Seigneur Jésus-Christ dans la crèche de Bethéem de Judée est pour nous un appel à la vigilance, à essayer de vivre l’humilité et la miséricorde sacrificielle que le Fils de Dieu a vécue envers nous et envers toute l’humanité pour laquelle Il s’est incarné, afin de la sauver. L’état de l’humilité que le Christ – le Fils de Dieu – va accepter de vivre parmi nous, avec nous et pour nous, est vue et annoncée par les prophètes de l’Ancien Testament. Le prophète Isaïe dit: «Qui donc a cru à ce que nous avons entendu dire? Le bras du Seigneur, en faveur de qui a-t-il été dévoilé? Devant lui, celui-là végétait comme un rejeton, comme une racine sortant d’une terre aride; il n’avait ni aspect, ni prestance tels que nous le remarquions, ni apparence telle que nous le recherchions. Il était méprisé, laissé de côté par les hommes, homme de douleurs, familier de la souffrance, tel celui devant qui l’on cache son visage; oui, méprisé, nous ne l’estimions nullement. En fait, ce sont nos souffrances qu’il a portées, ce sont nos douleurs qu’il a supportées, et nous, nous l’estimions touché, frappé par Dieu et humilié » (Is 53, 1-4). Isaïe est l’un des prophètes de l’Ancien Testament qui annonce par ses prophéties que Le Très Haut va envoyer son Fils comme esclave, comme serviteur, comme le plus petit parmi les fils des hommes, justement pour libérer les fils des hommes, l’homme qui gît dans la souffrance et la mort, dans les ténèbres, dans la peur, dans l’indifférence et dans l’oubli, – mais que Dieu aime et vient chercher là où il est: dans la joie éternelle qui jaillit de son être-même, dans l’amour toujours donateur de lumière du Père, avec le Fils et le saint Esprit, de la sainte Trinité – notre Dieu. L’appel que le Christ nous fait sans cesse est un appel par cette humilité sans bornes par laquelle Il se fait entendre et voir par nous. «Prenez sur vous mon joug et mettez-vous à mon école, car Je suis doux et humble de coeur, et vous trouverez le repos de vos âmes» (Mt 11, 29). «En vérité, s’Il n’était pas humble – dit saint Jean Chrysostome – étant le Fils du Très Haut, aurait-Il choisi d’avoir pour Mère une modeste fille du peuple? S’Il n’était pas humble, Lui, qui est le Donateur de vie de toute la création, aurait-Il accepté de naître dans une pauvre crèche?»
.
Non seulement il s’humilie « prenant la forme d’un esclave»…, mais Il ne peut se faire voir et accepter que si nous avons les yeux du cœur dans l’état de l’humilité pour regarder et chercher là où nous ne pensons pas que Dieu pourrait être: Enfant, dans une crèche, avec des animaux à côté. Hérode non plus n’a pu le voir et le comprendre que comme un rival; c’est pourquoi il cherchait à le tuer, mettant à mort tant d’enfants innocents à sa place. Comment le Créateur pourrait-Il devenir Lui-même rival de sa Création pour des choses périssables et éphémères de cette vie? Ceux qui vont le tuer plus tard ou qui veulent le tuer aujourd’hui encore c’est parce qu’ils ne vont plus le voir, car ils ne sont pas capables d’accepter et de sentir son humilité. Pourquoi a-t-on besoin d’un Dieu si humble? C’est trop, et trop audacieux pour eux que Dieu vienne et qu’Il soit si humble, si effacé, si mystérieux, invisible, insaisissable, anonyme, imprévu, même si les Ecritures parlaient justement de cela. Toutes ces choses ont surpris et surprennent les hommes d’autrefois comme ceux d’aujourd’hui. Tous nous nous imaginons comment cela devrait être, comment Dieu devrait se manifester, mais nous acceptons difficilement de le recevoir tel qu’Il est, tel qu’Il est venu à Bethléem, et qu’Il vient aujourd’hui, tel qu’Il vient dans notre vie personnelle et dans celle du monde. Nous l’accusons d’être absent de notre souffrance, de notre chemin, de la voie du mal, qui en apparence n’hésite pas à prendre sous son emprise l’homme et le monde. Nous oublions, ou nous n’avons jamais su le regarder, le reconnaître, le chercher là où Il est, l’identifier avec ceux avec qui Lui-même dit s’identifier, le voir avec les yeux avec lesquels Il nous dit que nous pouvons le voir, l’aimer avec l’amour qu’Il nous montre et dans lequel il se reconnaît et se montre à nous, le voir dans la lumière dans laquelle nous pouvons véritablement le voir, l’accueillir avec le cœur avec lequel Il nous dit que nous pouvons l’accueillir: le coeur miséricordieux.
.
«Soyez miséricordieux, comme votre Père céleste est miséricordieux », «heureux les miséricordieux, car ils leur sera fait miséricorde» (Mat 5, 7) – voici l’appel du Sauveur du monde, Celui qui est né dans la crèche du Bethléem. La miséricorde! Soyons miséricordieux, comme le Christ et son Père des cieux. Sa venue même dans le corps est le signe le plus grand et le plus indubitable de sa miséricorde pour nous. Et Il nous demande à nous aussi d’être miséricordieux, à l’image du Père. Non pas autrement! Nous vivons cette grande fête sous le signe de la miséricorde, car nous faisons des cadeaux, ou, – étant enfants –, nous apprenons à offrir. Les années passées,je vous exhortais à offrir des dons aux pauvres, à la fin du Carême de Noël, lorsque nous avons renoncé à certaines choses, pour que notre carême ait aussi ce sens du renoncement, pour donner à ceux qui sont dans un plus grand besoin que nous. Faisons de même cette année, ou bien par notre paroisse, ou bien personnellement, à ceux que nous connaissons. «Celui qui a pitié du faible prête au Seigneur qui le lui rendra» (Prov. 19, 17). «Pour un pauvre, c’est le Christ même qui tend sa droite et reçoit ce que tu donnes, – dit saint Jean Chrysostome. Celui qui fait tomber la pluie te demande un peu. Celui qui …. te demande d’être miséricordieux, Celui qui couvre le ciel des nuages prends de toi ton vieux manteau… car le pauvre tend la main, mais c’est le Christ qui reçoit.» Comment allons-nous nous tenir devant lui à la fin des siècles, sans avoir été miséricordieux envers nos frères, quels qu’auront été leurs besoins, spirituels ou corporels? La miséricorde est celle qui seule peut nous faire voir au plus profond de l’autre, parce qu’elle nous fait nous identifier avec lui, de même que le Christ l’a fait (Mt 25).
.
Le carême de Noël est aussi pour nous une période de préparation pour pouvoir nous approcher de la sainte Eucharistie, du saint Corps et sang de notre Sauveur, avec un cœur pur, recevant et accordant à notre tour le pardon à tous. Et non pas seulement! «Le corps de Jésus-Christ qui est sur l’autel, n’a pas besoin d’habits précieux qui le couvrent, mais d’âmes pures qui le reçoivent, - dit aussi saint Jean Chrysostome – mais les pauvres ont besoin de notre assistance et de tous nos soins. Apprenons donc à honorer le Christ comme Il le souhaite, c’est-à-dire en lui faisant l’aumône dans la personne des pauvres. Dieu, comme je vous l’ai déjà dit, ne cherche point des vases d’argent, mais des âmes d’or.» (Homélie L sur Saint-Matthieu).
.
Chers frères,
Voici deux dons que le Christ nous fait en naissant dans la fraîcheur de la grotte: l’humilité et la miséricorde. Ce sont les siennes, mais Il nous les donne à nous aussi. Elles peuvent faire de nous les disciples du Christ. Il est devenu pauvre par son humilité et sa miséricorde, afin que nous puissions nous enrichir par elles. Mais il s’agit d’une richesse que nous ne pouvons pas trouver à la première recherche, nous avons besoin de patience et simplicité pour l’acquérir, puisque c’est le trésor éternel et sans prix qui se cache dans ces dons.Cher Père,Bien-aimés frères dans le Christ,Cette année qui vient de passer, a été rappelé près du Seigneur le Patriarche de l’Eglise Orthodoxe Roumaine, de bienheureuse mémoire, Sa Béatitude Teoctist. Sa sagesse était à la mesure de son âge patriarcal, que le Seigneur lui a donné, et nous tous nous nous sommes abreuvés à sa sagesse. Que le Seigneur lui donne le repos dans les tabernacles des justes.Cette année aussi, le Seigneur nous a donné un nouveau patriarche, Sa Béatitude Daniel, celui qui a pris le gouvernail de notre Eglise, étant installé le 30 septembre. Nous prions tous qu’il ait part à un patriarcat plein de fruits et de bénédiction.
.
Dans notre Métropole nous avons eu part également à des changements. Cette année ont été fondés l’évêché d’Italie et l’évêché d’Espagne et du Portugal, pour lesquels nous nous préparons à élire des évêques. Dans toutes ces démarches nous avons besoin de vos prières, vous qui êtes les pierres vivantes de l’Eglise du Christ.Dans tout ce que vous faites, n’oubliez pas que « tout don parfait vient du Père des lumières » et que c’est de là-haut que nous devons demander et recevoir tout don.Que le Seigneur, qui aujourd’hui s’est fait petit Enfant, vous donne de recevoir, à l’occasion de ces fêtes, beaucoup de tranquillité et de paix spirituelle, et un Nouvel An 2008 plein de bon fruits.
.
† Le Métropolite Joseph
.
Paris, La Nativité du Seigneur 2007

¡SIN AMOR NO HAY NAVIDAD! ¡ABRID EL CORAZÓN AL AMOR, AL PRÓJIMO, AL SEÑOR!

.
“Tu nacimiento, Cristo nuestro Dios,
ha mostrado al mundo la luz de la sabiduría.
Porque los que adoraban las estrellas
fueron enseñados por una estrella
a adorarte en tu nacimiento
¡Oh Sol de Justicia!
y a saber que tu viniste de las alturas del Oriente
¡Oh Señor, gloria a Ti!”

BANCO DE ALIMENTOS DE ALICANTE

Este mes se ha reanudado la colaboración con el Banco de Alimentos. Ya hemos efectuado una primera entrega de alimentos de primera necesidad, tanto a miembros de la comunidad rumana como a vecinos nuestros que la necesiten. Es algo escandaloso la cantidad de alimentos que se dejan perder por no querer molestarse en darles salida canalizando dicha ayuda hacia los más necesitados. Sólo implica emplear un poco de nuestro esfuerzo y tiempo. También se está gestionando la ayuda de la Cruz Roja Española (Asamblea Local Alicante) para el reparto de alimentos procedentes de excedentes de la Unión Europea.
.
Hieromonje Macario
.
Información en los sitios web:
.
.
.

ROMERÍA DE SAN CRISPÍN 2007

En el domingo de hoy, día 28 de octubre de 2007, después de algunos sobresaltos de los que la comunidad ortodoxa es totalmente ajena, se ha celebrado en Elche la tradicional romería de san Crispín en la ermita del mismo nombre, que los propietarios de la misma, el gremio de industriales del calzado de Elche, cedió el año pasado de forma temporal a la Iglesia Ortodoxa para su uso, hasta que nuestra Iglesia dispusiera de un edificio propio para atender a los fieles.


.

.

.
La comunidad ortodoxa de Elche reitera su agradecimiento tanto al gremio de industriales del calzado como a la Asociación de Amigos de San Crispín, y en especial a su vicepresidente don Tomás Mora, por este signo de cristiana acogida y convivencia.


Copyright fotos: Diario Digital de Elche



P. Macario (Eduardo Alted Amorós)

FIESTA MAYOR DE LA PARROQUIA DE ELCHE

1 de octubre de 2007
PROTECCIÓN DE LA MADRE DE DIOS
Elche, 7 de octubre de 2007
.

.

.

Presbítero Cristian y hieromonje Macario

en un momento de la celebración de la festividad de la parroquia

Domingo 7 de octubre de 2007

.

VARIOS MOMENTOS DE LA CELEBRACIÓN

El domingo día 7 de octubre, la comunidad ortodoxa rumana de Elche celebró el día de la parroquia bajo la advocación de la Protección de la Madre de Dios (1 de octubre) con una asistencia masiva de fieles residentes en Elche y su entorno.
.
.
La Divina Liturgia fue concelebrada en lengua rumana y española por los padres Cristian y Macario, párroco y hieromonje respectivamente.

.
Después de la Liturgia, compartimos un ágape con feligreses y visitantes, consistente en productos típicamente rumanos, en un ambiente fraternal y festivo.

.

.
foto 1: Bendición del agua santa.
foto 2: Vista de los participantes.
foto 3: Mesa del ágape.


.

El Patriarca Daniel y el Santo Sínodo junto a Traian Bãsescu, Presidente de la República de Rumanía.


Pensamiento del Patriarca Daniel

Entretien du métropolite Daniel, Patriarche de l’Eglise roumaineà «Radio România Actualităţi», le 13 septembre 2007.
.
Je me considère comme un Orthodoxe réaliste, sans peur du dialogue.
.
Son Eminence Monseigneur Daniel, métropolite de Moldavie et de Bucovine, est le nouveau patriarche élu de l’Eglise orthodoxe roumaine, suite au vote du 12 septembre par le Collège électoral ecclésiastique. La personnalité et l’activité de Monseigneur Daniel comme Métropolite ont été fréquemment présentées par les Moyens de communication, surtout dans la période qui a précédé les élections à la fonction de Patriarche. Dans le premier entretien qu’il a accordé au poste national de Radio, le sixième patriarche de Roumanie aborde trois sujets: le grand défi que rencontre l’Eglise aujourd’hui; la crédibilité de cette institution du Pays dans sa relation avec le monde politique; le bien-fondé et l’opportunité de l’Oecuménisme.
.
Le reporter: Votre Eminence, nous vous félicitons tout d’abord pour la confiance que vous a accordée le Collège électoral ecclésiastique en vous élisant Patriarche de l’Eglise orthodoxe roumaine. Que Dieu vous aide dans le ministère que vous allez accomplir, qui est la plus grande fonction de service dans l’Eglise!
.
Mgr Daniel: Nous vous remercions pour ces félicitations; bien sûr, nous considérons que c’est Dieu qui nous a appelé à ce service, qui est un service très difficile. Mais ce service est nécessaire à l’Eglise, de sorte que, avec le Saint-Synode et tout le clergé du Pays, nous servions l’Eglise sur la voie du Salut: le premier appel adressé à tous les humains est en effet l’appel à se préparer dès cette vie pour la vie éternelle, un appel à chercher le Salut.
.
La sécularisation, le plus grand défi à l’Eglise.
.
Le reporter: Votre Eminence, quel est, selon vous, le plus grand défi auquel l’Eglise est confrontée en ce temps?
.
Mgr Daniel: Je crois que le premier et le plus grand défi est la sécularisation, plus précisément celle de la vie personnelle et de la vie de la société: comme si Dieu n’existait pas. En d’autres termes, il s’agit d’une société qui se construit de plus en plus sans référence à Dieu, sans référence aux valeurs religieuses. De ce point de vue, plus la sécularisation augmente, plus l’Eglise doit demeurer fidèle, confiante dans le Christ: plus elle doit intensifier sa vie spirituelle. Dans cette polarisation, sécularisation/ sainteté, nous devons lutter pour pouvoir maintenir la vocation principale de l’être humain, qui consiste à développer la vie en relation avec Dieu. Si nous oublions Dieu, alors la dignité humaine également, ou la valeur éternelle de l’être humain se perd.
.
La sécularisation se présente donc comme un problème, et nullement comme une solution. Elle n’est pas une solution, parce qu’elle limite l’existence de l’être humain au biologique et au cosmique. En d’autres termes, elle limite l’existence de l’être humain à ce qui est terrestre. Or, la vocation principale de l’être humain consiste à porter en soi une aspiration éternelle, une aspiration à l’amour éternel, une aspiration à la vie éternelle. C’est la foi qui donne cela, la foi en tant que lien vivant avec Dieu éternel et immuable.
.
Le reporter: Comment l’Eglise peut-elle freiner cette tendance croissante – en Occident européen elle est plus accentuée, mais on voit que chez nous également cette tendance augmente – à séparer l’être humain du spirituel, et de Dieu? Par quel moyen l’Eglise pourrait-elle la contrecarrer?
.
Mgr Daniel: Pour nous, il nous faut d’abord suivre la tradition des saints Pères, parce que ces valeurs de sécularisation, comme nous le disions, ne constituent pas une solution en soi. Or très souvent la société, atteignant des extrêmes en ce qui concerne l’oubli de Dieu, cherchera à nouveau la religion, en vertu de la pédagogie divine dans l’Histoire. La sécularisation est un vide spirituel. On ne peut rien fonder sur un vide spirituel. Par conséquent, nous devons demeurer croyants, fidèles au Christ, même si nous sommes peu nombreux, car à partir de ce petit nombre Dieu peut ensuite renouveler la société. Par exemple, le communisme en Roumanie se croyait à un moment donné tout puissant et éternel; mais l’Histoire a fait en sorte que le communisme a perdu cette position dominante chez nous, et ceux qui avaient été humiliés, qui avaient été marginalisés, les chrétiens, ont reçu de Dieu l’appel à réapparaître, pour que l’Eglise soit à nouveau présente dans la société.
.
De même, nous croyons que la sécularisation européenne et nord-américaine ne durera également qu’un temps: par contraste, l’être humain cherchera Dieu. Par ailleurs, nous rencontrons également le défi des autres religions. Par exemple, en France sécularisée, l’Eglise a été marginalisée, est devenue timide, mais est arrivé l’Islam, qui affirme très fort la foi en Dieu, et la société sécularisée est confrontée maintenant, d’une façon inattendue et même difficile à gérer, à une présence du religieux. Donc, Dieu travaille dans l’Histoire de façon étonnante.
.
En aucun cas nous ne considérons que la sécularisation de type occidental soit éternelle. Déjà, en milieu sécularisé, existent également des symptômes de redécouverte de la foi, non d’une foi purement formelle, mais d’une foi existentielle, vécue. Nous avons besoin d’une foi témoignée, d’une foi engagée, pas seulement d’une foi nominale. D’où l’importance de la mission de l’Eglise. Ne cédons pas; et, deuxièmement, approfondissons les vérités de la foi, afin de trouver dans notre foi un puissant élan.
.
«La force spirituelle compte d’abord; ensuite se trouvent les valeurs matérielles»
.
Le reporter: Votre Eminence, après 1989 l’Eglise orthodoxe a eu une activité sociale et philanthropique de plus en plus intense. On a fondé des établissements sociaux dans toutes les éparchies, y compris à Iassy. Vous y avez été Métropolite, vous avez déployé une riche activité sociale. L’Eglise orthodoxe roumaine a-t-elle une force matérielle suffisante pour développer cette activité sociale et philanthropique?
.
Mgr Daniel: Elle n’a pas la force matérielle nécessaire, mais nous comptons toujours, d’abord, sur la force spirituelle. S’il existe une force spirituelle, une conviction que la Liturgie s’intègre à la philanthropie, et que la philanthropie doit avoir comme base la Liturgie, nous trouverons les forces matérielles. Cela se voit, par exemple, quand le prêtre veut, dans la Paroisse, faire quelque chose en faveur des pauvres, en faveur des isolés, en faveur des malades. Dieu l’aide lui aussi à trouver un donateur, et il coopère avec les autorités locales… Le plus important est que nous ayons beaucoup d’amour pour Dieu et pour le prochain, et les moyens matériels augmenteront. Jamais nous, les Roumains, n’avons eu de surplus matériel, d’où l’expression «il a donné du peu qu’il a pour l’Eglise» ou bien «du peu qu’il a, il a aidé les autres plus pauvres que lui». Ainsi, d’abord compte la force spirituelle, et ensuite on trouve les biens matériels.
.
Relation avec le monde politique.
.
Le reporter: Toujours depuis 1989, il a été observé une tendance du monde politique à utiliser l’Eglise, quelquefois, pour son image, à la prendre comme instrument, disons, électoral. L’Eglise est reconnue comme étant l’institution la plus crédible parmi les Roumains. Comment aborderez-vous, pendant votre patriarcat, la relation avec la politique?
.
Mgr Daniel: Nous, en général, nous affirmons, non une opinion personnelle en ce qui concerne les relations Eglise-Etat, mais celle de l’ensemble du Saint-Synode. Et l’attitude de l’Eglise toujours valable aujourd’hui, en tant que principe, est la suivante: gardons l’autonomie de l’Eglise face à l’Etat, sans toutefois que cette autonomie soit d’aucune manière ni une concurrence avec l’Etat, ni un isolement total par rapport à lui. Nous avons déjà inscrit ce principe également dans la nouvelle législation des Cultes: les cultes sont autonomes face à l’Etat, mais en même temps ils coopèrent avec l’Etat pour le bien commun. Donc, nous ne sommes pas une Eglise d’Etat et nous ne dépendons pas de l’Etat au sens d’une subordination. Toutefois, vu que la majorité de la population du Pays appartient à l’Eglise orthodoxe roumaine, nous ne pouvons ni nous considérer comme un Etat dans l’Etat, ni éviter de coopérer avec l’Etat.
.
Quelquefois on cherche peut-être dans les campagnes électorales à utiliser l’image de l’Eglise; mais nous, en tant qu’Eglise, nous n’avons pas de préférence pour un parti particulier. N’oublions pas que dans tous les partis politiques existent des membres de l’Eglise orthodoxe roumaine, et que par conséquent notre relation avec ces membres est surtout d’ordre spirituel. Ces personnes sont nos frères dans la Foi ou les enfants spirituels de l’Eglise et, par conséquent, l’Eglise souhaite cultiver la conscience chrétienne, y compris chez les hommes politiques. En d’autres mots, un homme politique doit être chrétien, non seulement une fois tous les quatre ans, mais tout le temps.
.
Le reporter: Croyez-vous, donc, qu’il est suffisant de présenter les intérêts de l’Eglise au sein des instances qui prennent des décisions d’Etat par l’intermédiaire des membres laïcs, ou par les membres politiciens, plutôt que de le faire par l’intermédiaire d’un membre de droit dans un parlement ? Croyez-vous nécessaire cette forme de participation aux décisions?
.
Mgr Daniel: L’expérience du passé avec des membres de droit au Sénat n’a pas toujours été bénéfique. Un hiérarque qui siège trop au Parlement ne peut pas s’occuper de son diocèse. Toutefois, il est bien que, lorsque des lois se référent directement ou indirectement à la vie de l’Eglise, ces personnes soient invitées à exposer leur point de vue.
.
«Une Orthodoxie agressive n’est attirante pour personne»
.
Le reporter: Votre Eminence, à l’intérieur de l’Eglise, nous le savons tous, existe un courant pour ainsi dire «anti-oecuméniste», une peur des moines et des fidèles que l’ouverture œcuménique puisse conduire à la perte de la foi orthodoxe. Vous avez été souvent catalogué d’oecuméniste, quelquefois avec une nuance péjorative. Comment vous définissez-vous vous-même dans ce domaine?
.
Mgr Daniel: Je me définis moi-même comme un Orthodoxe réaliste, et non oecuméniste. En fait, dans un monde pluraliste du point de vue confessionnel, religieux, nous pouvons promouvoir l’Orthodoxie, non par l’isolement, mais par le dialogue, par la coopération. Nous avons des millions de Roumains orthodoxes à l’extérieur des frontières du Pays, dans des pays à majorité catholique ou protestante. Par conséquent, le contact et le dialogue sont inévitables. Mais, en ce qui concerne notre engagement dans le Mouvement œcuménique, l’Eglise orthodoxe roumaine n’est pas toute seule. Dans ce domaine il y a eu de nombreuses décisions panorthodoxes qui recommandent le dialogue et la coopération. Ainsi, même si l’Eglise russe et l’Eglise grecque, paraissent quelquefois réticentes, elles sont elles également engagées de façon officielle dans les dialogues œcuméniques internationaux, avec le Patriarcat œcuménique.
.
Important n’est pas le fait d’être œcuménique ou ouvert, mais la mesure selon laquelle nous utilisons le dialogue et la coopération pour mettre en évidence les valeurs de l’Orthodoxie. Si nous utilisons l’œcuménisme comme une opportunité de faire connaître l’Orthodoxie, c’est bénéfique. Si nous perdons ainsi notre identité, si nous nous dissolvons quand nous dialoguons, bien sûr que cela peut constituer un danger. C’est pourquoi, un témoignage œcuménique authentique et bénéfique aux Orthodoxes ne peut être exercé que s’il est bien préparé, si l’on connaît les valeurs pérennes de l’Orthodoxie et, en même temps, si l’on connaît également les points communs ou les points de divergences avec les autres confessions. Aujourd’hui, face à la société sécularisée, les chrétiens ne sont pas crédibles quand ils sont en conflit. Ils jouissent en revanche d’une grande crédibilité devant le monde sécularisé quand ils dialoguent et quand ils coopèrent, quand ils coopèrent dans le domaine social, face à la souffrance, face à la pauvreté. Par conséquent, il faut que nous voyions cette ouverture œcuménique des Roumains, non comme une simple mode, mais comme une façon de vivre ensemble de manière civilisée, comme un effort de passer du conflit au dialogue, et de la confrontation à la coopération. S’il arrivait que nous relativisions la foi et la morale chrétiennes, alors l’Oecuménisme ne serait plus bénéfique pour nous. Mais pour affirmer les valeurs profondes de l’Orthodoxie, nous croyons qu’il faut le faire par le dialogue, non par le conflit au par l’agressivité. Une Orthodoxie agressive n’est attrayante pour personne. Le laxisme non plus: il se dissoudrait dans un dialogue superficiel, sans discernement critique.
.
«Nous croyons, non pas en une Eglise autocéphale, mais dans l’Eglise catholique»
.
Le reporter: Croyez-vous que l’Orthodoxie, les Eglises orthodoxes nationales sont suffisamment unies dans le message qu’elles transmettent au sein de ce dialogue avec les autres confessions? Comment croyez-vous qu’on peut fortifier l’unité de l’Orthodoxie?
.
Mgr Daniel: Nous avons besoin de rencontres périodiques, régulières, entre Eglises orthodoxes autocéphales. Nous l’avons dit en présence du Saint Synode et au nom du Saint Synode, il y a deux ans (n.r.: 2005), en présence du Patriarche œcuménique, Sa Sainteté Bartholomée I, qui a beaucoup apprécié cette proposition. Toutefois, pour le moment il est difficile d’atteindre la régularité dans les rencontres panorthodoxes. Pourquoi les saints Canons demandent-ils que les évêques d’un pays, d’une Eglise locale, se réunissent au moins deux fois par an, au printemps et à l’automne? Parce que la conciliarité suppose également des réunions périodiques. Mais au niveau panorthodoxe, c’est-à-dire universel, nous n’avons cette pratique des réunions périodiques qu’une fois tous les trois ans à peu près. Je crois que chaque Eglise orthodoxe nationale a une valeur particulière, parce qu’elle s’identifie, en général, avec la mission qui est la sienne à l’égard d’un peuple déjà évangélisé. Toutefois, n’oublions pas que dans notre Symbole de foi, nous confessons l’Eglise «une, sainte, catholique et apostolique». Nous croyons, non pas en une Eglise autocéphale, mais dans l’Eglise catholique, c’est-à-dire l’Orthodoxie dans son ensemble. Or, de ce point de vue, sont très nécessaires non seulement notre dialogue avec les autres confessions mais, en premier lieu, un dialogue plus intense et une coopération plus étroite entre les Eglises orthodoxes sœurs.
.
(Bureau de Presse du Patriarcat roumain)
.
Traduction Père Marc-Antoine Costa de Beauregard.
.

Cuvântul Prea Fericitului Părinte Daniel la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – 30 septembrie 2007-
Speech of His Beatitude Daniel on the occasion of his enthronement as the Patriarch of the Romanian Orthodox Church – 30 September 2007 –
Gramată Sinodal (document word)
The Gramata of the Holy Synod (word document)
Message of His Excellency Traian Băsescu, President of Romania, on the occasion of the enthronization of His Beatitude Daniel, Patriarch of the Orthodox Church of Romania (word document)
Însemnare la Întronizarea Prea Fericitului Daniel Ciobotea în scaunul de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (document word)
NOTE on the Enthronement of His Beatitude Daniel Ciobotea on the see of Archbishop of Bucharest, Metropolitan of Muntenia and Dobrogea and Patriarch of the Romanian Orthodox Church (word document)
" Înnoirea Bisericii, bucurie şi responsabilitate "Cuvânt la întronizarea Prea Fericitului Părinte Daniel, 30 septembrie 2007 (document word) - IPS Laurenţiu Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
The renewal of the Church, joy and responsibility” Speech on the enthroning of His Holiness Daniel, September 30, 2007. (word document) - IPS Laurenţiu Archbishop of Sibiu and Metropolitan of Transylvania
Cuvântul Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel la Palatul Cotroceni - 30 septembrie 2007

COMUNIUNE FRĂŢEASCĂ ÎN BISERICĂ ŞI
MISIUNE SPIRITUALĂ ÎN SOCIETATE

Cuvântul Prea Fericitului Părinte Daniel la întronizarea sa ca
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
– 30 septembrie 2007-

„Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale”
(Ioan 10, 11)
1. Vocaţia arhipăstorului în Biserică: responsabilitate şi dăruire de sine pentru mântuirea celor păstoriţi de el.
Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bază slujba de TE-DEUM care se săvârşeşte în ziua numelui Patriarhului şi a celorlalţi ierarhi ai Bisericii noastre.
Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) şi textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidenţă adevărul că, în conştiinţa apostolică a Bisericii şi în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioşilor şi iubire jertfelnică pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioşi zicând: „ fraţilor, ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă acesta cu bucurie, şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem că ascultarea şi supunerea duhovnicească a credincioşilor faţă de păstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea şi responsabilitatea păstorilor pentru mântuirea celor încredinţaţi lor spre a fi păstoriţi, adică a fi hrăniţi din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii şi din lumina vieţii Sfinţilor lui Dumnezeu.
În continuare, în aceeaşi epistolă către Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credincioşilor să se roage pentru el şi pentru ceilalţi păstori de suflete: „ rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practică a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagă la toate slujbele pentru arhipăstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învăţând cuvântul adevărului Său” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului după cântarea Axionului). La rândul său, Sf. Apostol Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea sau intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veşnic a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia îi fie slava în vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)
Din lectura textului Apostolului se vede clar că toată lucrarea pastorală din Biserică are ca scop întărirea vieţii spirituale şi săvârşirea faptelor bune spre slava lui Hristos „ Păstorul cel mare al oilor” cuvântătoare, Capul Bisericii şi Arhiereul veşnic, Care a descoperit şi împărtăşeşte iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe măsura credinţei lor şi a dorinţei lor de-a dobândi viaţa veşnică.
Cât priveşte textul Evangheliei care se citeşte la întronizarea Patriarhului, acesta ne învaţă că Domnul nostru Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, deoarece El Se dăruieşte pe Sine, pentru ca oile Sale „viaţă să aibă, şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viaţă veşnică sau fericire veşnică, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).
Sf. Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numeşte pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numeşte pe Sine uşă: „Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt uşa”, marele teolog român Dumitru Stăniloae scrie: „Hristos se afirmă ca singura uşă a oilor cuvântătoare spre Tatăl. Dar e şi singura uşă prin care Dumnezeu intră la oile cuvântătoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru că e şi Dumnezeu, şi om. (...) Hristos e uşă la Tatăl pentru toţi şi a Tatălui către toţi. Dar e în mod special uşă a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatăl şi pe Tatăl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adică (uşă) a păstorilor aleşi dintre oameni”
(1). Apoi el mai precizează că Hristos este şi „uşa prin care intră şi ies oile înseşi. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o păşune spirituală. E uşor şi folositor a intra prin Hristos şi la Tatăl, dar şi a ieşi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura uşă prin care omul iese din închisoarea egoismului şi omenescului închis în lume”. (2)
Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Chiril al Alexandriei, au remarcat că Păstorul cel bun se deosebeşte atât de furii sau hoţii care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât şi de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim şi ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioşilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă şi sfâşie unitatea Bisericii, precum şi conducerea credincioşilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune.
(3)
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înţelepciune şi de un curaj ca cel despre care vorbeşte Iisus Hristos, acela ca să-şi dea viaţa pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în faţa lupului. În aceasta se deosebeşte păstorul de mercenar. Acesta se îngrijeşte puţin de oile sale, şi nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuşi, şi veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale”.
(4) Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre păstorul cel bun zice: „Păstorul cu adevărat bun nu vine pentru nimic rău în staulul oilor, urmărind mai degrabă folosul lor şi lucrând cu tărie ceea ce crede că le va fi de mult folos”.(5) Când distinge între păstorul plătit sau motivat doar de câştigul imediat şi păstorul cel bun care lucrează pentru mântuire, Hristos - Domnul zice că în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plătit fuge pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 - 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indică faptul că, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun păstor de suflete este aceea de a avea o inimă milostivă, care suferă pentru credincioşi, o inimă plină de iubire jertfelnică pentru Biserică. Cu alte cuvinte, păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însă această inimă milostivă a păstorului de suflete se formează în primul rând prin permanentă rugăciune către Hristos, Păstorul cel Bun, şi către toţi sfinţii Lui, mai ales către cei ce au fost ei înşişi păstori de suflete, „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

2. Comuniune şi conlucrare frăţească în viaţa Bisericii şi în misiunea socială.
În lumina celor arătate mai sus, înţelegem şi noi cât de mare şi sfântă este responsabilitatea noastră de Părinte duhovnicesc şi arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcină grea purtată pe umeri slabi!
De aceea, toată nădejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întăreşte şi în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, căutând ca învăţători şi rugători pentru noi pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care mărturiseau că; „avem comoara aceasta (a harului) în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).
De asemenea, ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun şi ajutorul tuturor fraţilor ierarhi din Sfântul Sinod, împreună–slujitori şi împreună-păstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.
Totodată, cerem întregului cler, tuturor monahilor şi monahiilor, tuturor credincioşilor şi credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din afara graniţelor României să ne ajute în slujirea noastră cu rugăciunile lor şi cu fapta lor cea bună, ca, împreună, să ne bucurăm cu toţii de binecuvântarea Preasfintei Treimi şi de lucrarea liturgică, pastorală şi misionară a Bisericii noastre.
Cea dintâi dorinţă şi cea dintâi datorie a noastră ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constă în păstrarea, preţuirea şi cultivarea moştenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, pildă de înţelepciune şi răbdare, de iubire frăţească faţă de toţi creştinii ortodocşi, pildă de bunătate faţă de toţi creştinii, faţă de toţi oamenii credincioşi şi faţă de toţi oamenii făcători de pace şi de bine.
În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frăţeşti, a coresponsabilităţii şi a conlucrării cu toţi ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra şi apăra credinţa ortodoxă şi unitatea Bisericii noastre, precum şi de a găsi împreună cu Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile lor, împreună cu clerul şi credincioşii mireni ortodocşi, căi şi mijloace corespunzătoare pentru adâncirea şi îmbogăţirea vieţii spirituale şi a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, şcolile teologie, instituţiile culturale şi instituţiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experienţei de până acum şi potrivit noilor provocări care vin din partea societăţii contemporane din ce în ce mai secularizate. Această societate - adesea, mai mult indiferentă decât necredincioasă – are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare şi de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist şi cu posesia lucrurilor limitate şi trecătoare; ori, viaţa omenească nu se poate construi temeinic şi constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu şi de vocaţia cerească sau transcendentă a persoanei umane.
Foarte repede se constată că deficitul de transcendenţă din viaţa individului produce deficit de umanitate (omenie) în viaţa socială. Fără perspectivă spirituală sau metafizică, viaţa umană se reduce repede la „matematică”: număr de indivizi robotizaţi şi cantităţi de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă.
O altă dorinţă a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio şi televiziune, precum şi un cotidian al Bisericii. Experienţa acumulată în acest sens de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastră, ne dă speranţă că ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate şi conlucrare frăţească, precum şi prin bunăvoinţa persoanelor şi instituţiilor care vor să ajute Biserica, pentru ca ea să contribuie la rândul său şi mai mult la viaţa spirituală şi socială a ţării noastre.

3. Recunoştinţă pentru încrederea acordată şi dorinţă de dialog şi cooperare.
În încheiere, dorim să mulţumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru încrederea acordată şi chemarea adresată nouă de a sluji, cu râvnă şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.
Mulţumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitări fie din ţară, fie din străinătate, în nume personal sau în numele unor Biserici şi organizaţii creştine, în numele altor culte religioase, în numele unor instituţii de Stat, organizaţii şi asociaţii.
De asemenea, mulţumim călduros tuturor delegaţilor oficiali din România şi din străinătate care sunt prezenţi acum la momentul întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel preţuirea şi prietenia lor faţă de Biserica Ortodoxă Română.
În mod deosebit, mulţumim tuturor instituţiilor de Stat, cu prioritate Preşedintelui şi Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranţa şi convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, culturale şi sociale a românilor din ţară şi din străinătate, într-o vreme în care România a devenit şi Stat membru al Uniunii Europene.
Nu uităm faptul că mai toţi credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv.
Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulţumim şi tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine.
Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerăm că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete, după modelul Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel răstignit şi înviat nu i-a lăsat încuiaţi de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.
În orice caz, mulţumim şi celor ce ne încurajează şi celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioşilor şi spre binele Bisericii. Când greşim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare şi să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutaţi şi mai mult, cu fapta, tot spre binele vieţii şi lucrării Bisericii.
Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârşim binele în orice timp şi în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

† DANIEL
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(1)Vezi notele explicative 1311 şi 1312 la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 41, Bucureşti, 2000, p. 702.
(2)Idem, nota 1313, p. 704.
(3)Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 59 şi 60, pp. 290-305; Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., pp. 699-721.
(4) Ibidem, Omilia 60, 1, p. 296.
(5) Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., p. 706.

CELEBRACIÓN DE LA FESTIVIDAD DE LA PROTECCIÓN DE LA MADRE DE DIOS

FESTIVIDAD DE LA ADVOCACIÓN DE LA PARROQUIA ORTODOXA DE ELCHE
.
1 DE OCTUBRE DE 2007
.
LA PROTECCIÓN
DE LA MADRE DE DIOS
.


.

LA FESTIVIDAD DE LA PROTECCIÓN DE LA MADRE DE DIOS, ADVOCACIÓN DE LA PARROQUIA ORTODOXA RUMANA DE ELCHE, SERÁ CELEBRADA EL DOMINGO 7 DE OCTUBRE DE 2007.

.

ENTRONIZACIÓN DEL PATRIARCA DANIEL

EL 30 DE SEPTIEMBRE DE 2007
.
ACONTECIÓ LA ENTRONIZACIÓN DEL NUEVO
.
PATRIARCA DE LA IGLESIA ORTODOXA RUMANA


Su Beatitud DANIEL
.
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

.

Mesajul de binecuvântare pentru deschiderea anului şcolar 2007-2008

Biserica binecuvintează şi sprijină educaţia
.
Mesajul de binecuvântare pentru deschiderea
anului şcolar 2007-2008
al Înalt Preasfinţitului Mitropolit Daniel,
Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Române
.
Întrucât cei mai mulţi elevi, învăţători şi profesori ai şcolilor care încep în data de 17 septembrie 2007 noul an şcolar sunt fii duhovniceşti ai Bisericii, adresăm cu multă preţuire şi bucurie un mesaj de binecuvântare tuturor învăţătorilor, profesorilor, elevilor şi părinţilor acestora, rugând pe Hristos-Domnul, Învăţătorul mântuirii noastre, să lumineze cu harul iubirii Sale pe dascăli şi pe discipolii lor în lucrarea sfântă a educaţiei ca îmbogăţire de cunoştinţe şi formare de conştiinţe, ca dobândire a înţelepciunii, cum se spune în rugăciunile Bisericii la deschiderea anului şcolar. Iar înţelepciunea se vede mai ales acolo unde inteligenţa minţii se uneşte cu bunătatea inimii, libertatea cu responsabilitatea, ştiinţa cu spiritualitatea, teoria cu practica, competiţia cu spiritul colegialităţii şi al convivialităţii.
.
În istoria românilor, primele şcoli s-au organizat în tinda sau în incinta bisericii, iar preotul sau cântăreţul bisericesc, numit şi dascăl, au împlinit adesea şi slujirea de învăţător al copiilor din parohie.
.
De asemenea, primele cărţi tipărite în limba română au fost cărţi de cult sau de explicare a Evangheliilor din duminici şi sărbători, ca de pildă Cartea românească de învăţătură sau Cazania Mitropolitului Varlaam al Moldovei, pe care Biserica noastră l-a trecut anul acesta în rândul sfinţilor din calendar, alături de alţi sfinţi ierarhi, dascăli ai cultivării limbii române, ca Mitropoliţii Dosoftei al Moldovei, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălu ai Ţării Româneşti.
.
Întrucât noua Lege a Cultelor prevede că în România cultele religioase oficial recunoscute, deşi autonome faţă de Stat, pot fi parteneri sociali ai Statului, este necesar ca Biserica să coopereze cu Şcoala pentru ca elevii din parohii să fie încurajaţi şi sprijiniţi să folosească timpul educaţiei ca pe un dar şi o datorie a formării lor culturale şi morale.
.
Această cooperare a Bisericii cu Şcoala este necesară mai ales când se constată fenomene ca abandonul şcolar şi absenteismul sau nevoia de sprijin moral şi afectiv pentru elevi ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, sau sprijin material pentru elevii săraci.
.
Profesorii de religie sunt îndemnaţi, de asemenea, să contribuie mai intens la sensibilizarea parohiilor pentru a sprijini elevii care au nevoie de ajutor moral sau material pentru ca educaţia să nu fie o sarcină grea, ci o şansă binecuvântată.
.
Educaţia copiilor şi tinerilor României trebuie privită ca fiind cea mai necesară şi preţioasă investiţie pe termen lung a Statului şi a societăţii româneşti, deoarece educaţia făcută bine şi la timpul potrivit este temelia reuşitei tinerilor României pe plan naţional şi internaţional, cultivând deodată profesionalismul şi demnitatea.Binecuvintează, Doamne, pe toţi copiii şi tinerii ţării noastre, pe dascălii şi părinţii lor, precum şi pe toţi cei ce sprijină educaţia ca fiind o lucrare nobilă şi mult folositoare, de îmbogăţire în cunoştinţe şi creştere în virtuţi!
.
.
† Daniel
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Române
ÎNALT PREA SFINTITUL
.
MITROPOLIT DANIEL
PATRIARHUL ALES
.
AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE



.

.

Fotos del colegio de electores

.

I.P.S. Dr. DANIEL CIOBOTEA
Arhiepiscop al Iaşilor,Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei,
Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
- profil biobibliografic -



BIOGRAFIE:

Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În perioada 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).
După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), unde susţine şi Teza de licenţă în teologie (Noul Testament).
În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universi­tar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Îşi con­tinuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
În 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (VII ^ 424 p.). Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi: Gerard Ziegwald şi André Benoît şi a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universităţii din Strasbourg.
O versiune extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae şi a fost susţinută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti sub titlul: Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală.
În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae a spus cu acest prilej: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică.”
În 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.
.
FUNCŢII ŞI ONORURI:

· 1980-1988 – Lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia
· 1988 – Consilier Patriarhal, Director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”
· 1988 – Conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti
· 1990 (martie) – Ales şi hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
· 1990 (iunie) – Ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
· Din 1992 – Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” – Iaşi
· Preşedinte al Comisiei Sinodale Naţionale pentru Educaţia Religioasă (Bucureşti)
· Preşedinte al Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod al B.O.R.
· Membru de onoare al al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (Bucureşti)
· Membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998)
· Membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene (din 1997)
· Vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997)
· Membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles (din 2000)
.
DISTINCŢII ŞI TITLURI:

· Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce acordat de către Preşedintele României, Emil Constantinescu, Bucureşti, 2000
· Premiul „Pro Humanitate” acordat de Fundaţia Europeană pentru Cultură „Pro Europa” (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania, 2002
· Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice „Sacred Heart”, Fairfield, Connecticut – S.U.A., 2003
· Senator de onoare al Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003
· Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi – 14 ianuarie 2006
.
ACTIVITĂŢI EDUCAŢIONALE ŞI CULTURALE:

I) Fondator de instituţii:
· Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” (reactivată), Iaşi - 1990
· Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvioasă Parascheva”, Agapia - 1991
· Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoşani - 1992
· Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi - 1993
· Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală, Piatra Neamţ - 1993
· Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ - 1993
· Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală „Sf. Cuv. Parascheva”, Iaşi - 1994
· Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R. - 1994
· Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, Durău - 1995
· Biblioteca Ecumenică „Dumitru Staniloae”, Iaşi - 1995
· Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi - 1995
· Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, Piatra Neamţ - 1996
· Institutul Ecumenic şi Social-Pastoral „Sf. Nicolae”, Iaşi - 1997
· Institutul Cultural-Misionar TRINITAS (Editura Trinitas, tipografie şi Radio Trinitas), Iaşi - 1997
· Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului religios „Resurrectio” – 1998
· Centrul de presă „Lumina” - 2007
· TRINITAS TV (post de televiziune), Iaşi - 2007
II) Fondator de publicaţii:
· „Vestitorul Ortodoxiei”, periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Române (1990)
· „Candela Moldovei”, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
· „Teologie şi Viaţă”, revistă de gândire şi spiritualitate (Iaşi, 1992)
· „Lumina”, primul cotidian creştin din România
III) Organizator a 27 de simpozioane, colocvii, congrese şi expoziţii.
IV) Iniţiator, sprijinitor şi coordonator a 14 programe sociale, culturale şi educative.
.
ACTIVITĂŢI SOCIAL-CARITATIVE

Fondator de instituţii şi susţinător activ al lor:
· Cabinetul stomatologic „St. Pantelimon”, Iaşi - 1993
· Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, Iaşi - 1993
· Departamentul socio-caritativ „Diaconia”, Iaşi - 1994
· Cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău - 1993-1995
· Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Iaşi - 1998
· Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa”, Iaşi - 2000
· Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, Iaşi - 2002
· Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II”, Iaşi - 2002
· Institutul social-caritativ „Diaconia”, Iaşi - 2003
· Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ - 2004
· Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie”, Mănăstirea Miclăuşeni, 2005
.
ACTIVITĂŢI LITURGICE ŞI MISIONARE

I) Aducerea moaştelor unor sfinţi şi a unor relicve sfinte la Iaşi şi în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei:
· 1992 – fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos – Grecia
· 1996 – moaştele Sfântului Apostol Andrei din Patras – Grecia
· 2000 – moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe din Livadia – Grecia
– moaştele Sf. Ierarh Vasile cel Mare şi Sf. Grigorie Teologul din Bucureşti
· 2001 – Brâul Maicii Domnului din Volos – Grecia
· 2002 – moaştele Sf. Ioan Casian din Marsilia – Franţa
· 2003 – moaştele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic – Grecia
· 2004 – fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Panaghia Soumela, Veria – Grecia
· 2005 – moaştele Sf. Apostol Pavel din Veria – Grecia
· 2006 – moaştele Sf. Nectarie din Eghina – Grecia
II) A înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, 5 Protopopiate (Iaşi I, Darabani, Săveni, Roznov şi Ceahlău) şi a iniţiat şi susţinut construirea a peste 250 de biserici noi.
III) A organizat 15 aniversări, comemorări şi proclamări de canonizare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
IV) A participat la 116 simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii sau întruniri naţionale şi internaţionale.
.
ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ

I) Lucrări în volum:
A. Publicate:
· „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”. 12 Scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, Trinitas, 1996, 97 p.
· Confessing the Trouth in Love: Orthodox Perceptions on Life, Mission and Unity, Iaşi, Trinitas, 2001, 258 p.
· Făclii de Înviere – Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Iaşi, Trinitas, 2005, 183 p.
· Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Iaşi, Trinitas, 2005, 439 p.
· Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului, Iaşi, Trinitas, 2005, 138 p.
· Brâncuşi. Sculptor creştin ortodox, Iaşi, Trinitas, 2007, 88 p.
B. În curs de apariţie la Editura Trinitas:
· Ştiinţa mântuirii (Studii de teologie socială şi misionară, 350 pagini);
· Comori ale Ortodoxiei (Studii de spiritualitate ortodoxă, 420 pagini);
· Teologie şi Spiritualitate (teză de doctorat, 372 pagini);
· Păstorul Cel Bun (Cateheze şi omilii, 450 pagini);
· Foame şi sete după Dumnezeu (înţelesul şi folosul postului, cateheze, 220 pagini);
· Fais l’oeuvre de l’Evangeliste (studii de spiritualitate ortodoxă şi misiune creştină în limba franceză, 215 pagini).
II) Traduceri:
· Stăniloae Dumitru – Le génie de l’Orthodoxie. Introduction, Edit. Desclée de Brouwer, Paris, 1985, col. Théophanie.
III) Alte lucrări:
· 49 broşuri;
· 876 articole, studii, cuvântări, prefeţe în limba română;
· 45 studii şi articole scrise în limba franceză;
· 35 studii şi articole scrise în limba engleză;
· 19 studii şi articole scrise în limba germană;
· 14 studii şi articole apărute în alte limbi.
ÎNALT PREA SFINTITUL
MITROPOLIT DANIEL
PATRIARHUL ALES
AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE




Monseñor Daniel Ciobotea

.

Patriarca electo

de la Iglesia Ortodoxa Rumana

.

Su entronización tendrá lugar

el 30 de septiembre de 2007

.





Monseigneur Daniel Ciobotea est le nouveau Patriarche elu de l'Eglise Orthodoxe Roumaine!

Son intronisation aura lieu le 30 septeembre 2007

His Eminence Daniel Ciobotea was elected Patriarh of Romanian Orthodox Church

His Eminence Daniel Ciobotea Ph.D., Metropolitan of Moldavia and Bukovina , was born on July 22-nd, 1951 in commune Dobreşti, Timiş County , being the third child in the family of the teacher Alexie Ciobotea and of his wife, Stela. He attended the primary school in his native village, Dobreşti (1958-1962), and the secondary school in Lăpuşnic (1962-1966), Timiş County . During 1966-1970 he attended the high-school in Buziaş and then in Lugoj. After he graduated the high-school he became a student in Theology at the Theological University of Sibiu (1970-1974).During 1974-1976 he attended the courses of the doctor's degree at the Universitary Theological Institute in Bucharest, Sistematic Department, under the guidance of Fr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; he continues his studies abroad; two years at the Faculty of Protestant Theology of the University of Humanistic Sciences in Strasbourg (France) and two years at "Albert Ludwig" University in Freiburg im Breisgau, Faculty of Catholic Theology (Germany).On July 15, 1979 he gets his doctor's degree at the Faculty of Protestant Theology in Strasbourg, entitled: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité . The work was prepared under the guidance of two outstanding French professors: Gerard Ziegwalt şi André Benoît, and it received the highest mark. An enlarged form of this work was prepared under the guidance of his mentor. Fr. Prof. Dumitru Stăniloae and it was presented on October 31-th, 1980 at the Universitary Theological Institute in Bucharest , with the following title: Theology and Christian Spirituality. The relation between the two and the present-day situation . After the oral exam and the presentation of the work, Dan-Ilie Ciobotea was declared doctor in Orthodox Theology, also receiving the highest mark. Fr. Prof. Dr. D. Stăniloae said on this occasion: "The exam proved to the commission that they were confronted with a well prepared candidate, well-informed and especially a candidate who displays the wish to lead a theological life of spiritual depth. We need this kind of persons, men that should live according to the teachings of our Church. This is the true spirituality of the priest: to live such a kind of life that he should be able to respond to the questions of the contemporary man, but also to remain a priest. Without a theological culture and without the sublime mission and dignity of priesthood we shall finally end up estranging the faithful people from the Church". His Eminence Daniel currently speaks French and German, English and Italian.
POSITIONS AND HONORS - 1980 - "Doctor in Theology" at the Universitary Theological Institute - Bucharest - 1980-1988 - Lecturer at the Ecumenical Institute in Bossey, Geneva and associate professor in Geneve and Freiburg, Switzerland - 1987 - Tonsured in monasticism at the Sihăstria Monastery, with the name of Daniel - 1988 - Patriarchal Counselor, Manager of "Contemporary Theology and Ecumenical Dialogue" Department - 1988 - Associate Professor at the Department of Christian Mission of the Universitary Theological Institute in Bucharest - 1990 (March) - Vicar Bishop of the Metropolitanate of Timişoara - 1990 (June) - Archbishop and Metropolitan of Moldavia and Bukovina - From 1992 - Professor of Theology at the Faculty of Orthodox Theology at The "Al.I.Cuza" University of Iaşi - Member of the Executive and Central Committee of the Ecumenical Council of Churches (Geneva) - Vicepresident of the 2nd General Meeting of the European Churches Conference (Graz, 1997) - Vicepresident of the National Committee of Historical Monuments (Bucharest) - President of the National Synodal Commission of Religious Education (Bucharest) - Representative of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church for Young Christian Activities (Bucharest) - Member of the International Academy of Religious Sciences in Brussels (2000) - Member and Honor President of numerous non-governmental organizations